vineri, martie 13, 2009

Cele mai longevive cupluri de la Hollywood




La Hollywood, relatiile amoroase ale vedetelor sunt la fel de trecatoare ca si succesul. Exista insa cateva cupluri – adevarate exceptii – care au demonstrat ca dragostea ramane la fel de puternica chiar si dupa multi ani.

Cel mai bine platit actor hollywoodian, Will Smith, este casatorit cu Jada Pinkett-Smith (foto) din 1998 si impreuna au o fetita, Willow, si un baiat, Jaden, care calca deja pe urmele tatalui sau in privinta carierei. Will a cunoscut-o pe Jada in 1990, cand aceasta a dat o proba pentru rolului iubitei sale din celebrul serial “Printul din Bel-Air”. Desi nu a obtinut rolul, Jada a castigat mai mult decat si-ar fi imaginat. Inainte de a o cunoaste pe frumoasa lui sotie, Will a mai fost casatorit timp de trei ani, iar din mariajul esuat a rezultat un baiat care acum are 16 ani.

Courteney Cox, devenita celebra datorita serialului “Prietenii tai”, s-a casatorit cu actorul David Arquette in 1999, iar in urma cu patru ani s-a nascut fiica lor, Coco. Inainte de a se indragosti de David, Courteney a avut o relatie de sase ani cu actorul Michael Keaton. In 2004, Cox si Arquette si-au lansat propria companie de productie pe care au numit-o, intr-un elan de inspiratie, Coquette.

John Travolta si Kelly Preston s-au cunoscut pe platourile de filmare ale peliculei “The Experts” (1989) si s-au casatorit de doua ori. Prima lor nunta, in 1991, a fost oficiata de un preot francez scientolog si a fost declarata ilegala. O saptamana mai tarziu, s-au casatorit pentru a doua oara. John si Kelly au trecut printr-o adevarata tragedie in urma cu doua luni, cand fiul lor Jett, in varsta de 16 ani, a murit in urma unui atac cerebral. Singurul lor copil a ramas micuta Ella Bleu, de noua ani.

Antonio Banderas si Melanie Griffith au creat un adevarat scandal mediatic in 1995, cand si-au inceput povestea de dragoste, pentru ca ambii erau casatoriti. Dupa ce divorturile au fost finalizate, Melanie a ramas insarcinata pentru a treia oara si s-a casatorit cu Antonio in 1996. Dupa nasterea fiicei lor, Melanie si Antonio au demonstrat ca se iubesc cu adevarat, ramanand unul dintre cele mai longevive cupluri.

Dupa o casnicie de noua ani care a esuat, Tom Hanks si-a gasit fericirea in bratele actritei Rita Wilson. Cei doi s-au casatorit acum 21 de ani, in 1988, si impreuna au doi baieti. Tot in ’88 s-au casatorit si Kevin Bacon si Kyra Sedgwick, care au tot doi copii.

Casnicia nu i-a priit lui Susan Sarandon, care a divortat de Chris Sarandon dupa un mariaj de 12 ani. Cand l-a cunoscut pe Tim Robbins, actrita din “Thelma si Louise” a decis ca o relatie frumoasa nu implica neaparat si nunta. Astfel ca Susan si Tim sunt impreuna de 21 de ani si impreuna au doi copii.

Acelasi exemplu l-a urmat si Goldie Hawn. Dupa doua casnicii ratate si dupa nasterea frumoasei Kate Hudson, Goldie a renuntat la ideea de mariaj, iar partenerul ei de viata a devenit actorul Kurt Russell in urma cu 26 de ani. Goldie si Kurt au aparut impreuna in filmele “Femei in timp de razboi” (1984) si “Amnezie cu surprize” (1987) si impreuna au un baiat de 22 de ani.

Warren Beatty si Annette Bening sunt casatoriti din 1992 si au devenit parintii a patru copii. Au fost intrecuti insa de cuplul Steven Spielberg – Kate Capshaw, casatoriti din 1991 si cu o familie mai numeroasa, care include cinci copii.

In lumea muzicienilor, exceptiile sunt si mai putine. Sting s-a dovedit unul dintre putinii barbati cu o casnicie fericita alaturi de Trudie Styler, cu care s-a insurat in 1992 si cu care are patru copii.

Desi putini s-ar fi asteptat, povestea de dragoste dintre Sharon si Ozzy Osbourne continua dupa 27 de ani si trei copii, iar pentru a va convinge le puteti urmari reality show-ul, “The Osbournes”.

Niciun comentariu: